Potrivit cotidianului britanic The Mirror, mijlocașul de 30 de ani al celor de la Chelsea Londra, Frank Lampard, a ajuns la o înțelegere cu campioana Italiei, Internazionale Milano. Conform jurnaliștilor englezi, Inter va achita aproximativ șapte milioane de lire sterline pentru a-și asigura serviciile lui Lampard.
Publicația britanică mai notează că jucătorul va semna un contract pe patru ani, timp în care va câștiga aproape 24 de milioane de lire sterline. Deși patronul grupării italiene, Massimo Moratti, nu a făcut publică înțelegerea, se pare că Lampard va fi prezentat oficial pe San Siro la sfârșitul acestei săptămâni, atunci când jucătorul se va întoarce din Sicilia, acolo unde își petrece vacanța.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER